joi

Hamei -Humulus lupulus

Hamei -Humulus lupulus
Plantă erbacee agățătoare cu flori galbene-verzui, ale cărei inflorescențe femele aromatice și amare se întrebuințează la fabricarea berii.
Se cultivă ca plantă tehnică sau decorativă.
În scopuri medicinale se folosesc conurile (conurile femele recoltate când au culoare galben-verzuie, la sfârșitul lunii august).
Lăstarii porniţi în vegetaţie, precum şi frunzele foarte tinere, se pot utiliza în alimentaţie.
Crește în zăvoaie, lunci, tufișuri, crânguri, pe garduri; se găsește aproape în toate zonele
Hameiul din flora spontană a fost cunoscut și utilizat din antichitate la prepararea unor băuturi (conurile) și în alimentație (lăstarii tineri porniți din butuc)
În flora spontană a României, hameiul creşte în zonele umbroase de pe lângă apele curgătoare, la marginea pădurilor, prin crânguri, mai ales la deal şi prin depresiuni sau în luncile umbrite de la şes.
Se întâlneşte în Transilvania, mai ales în judeţele, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Sibiu şi Braşov, în Moldova (Nemţ, Suceava), Muntenia (Dealurile subcarpatice), Dobrogea (Delta Dunării).
Hameiul este o plantă specifică climatului temperat mai umed şi mai rece, preferând zonele joase sau medii (până la 800 m altitudine).
Zona hameiului începe acolo unde se termină zona viţei de vie
Înflorirea are loc în lunile iulie-august.
Sfârşitul lunii august şi începutul de septembrie înseamnă perioada recoltei pentru cultura de hamei.
Corzile se transportă cu remorci speciale, apoi culegătoare speciale adună planta din câmp. În scopuri terapeutice şi de aromatizare a băuturilor se recoltează conurile (inflorescenţele femele) în timpul înfloririi, alegând zilele însorite din lunile august şi septembrie, când devin verzui sau galbene.
Uscarea se face în locuri umbrite şi aerisite (încăperi, poduri sau magazii), aşezate în straturi foarte subţiri, fără a fi întoarse.
În acest mod se păstrează produsul de calitate cu o culoare verzuie, fără brunificări şi cu miros aromatic pătrunzător şi gust amar.
Pulberea care cade din conuri nu se aruncă, ci se colectează în pungi de hârtie.
Se va evita păstrarea în grămezi sau în saci de plastic, deoarece substanţele active se degradează repede, prin oxidare în contact cu aerul.
După uscare, conurile sunt măcinate fin şi se păstrează în borcane de sticlă, închise ermetic, puse în rafturi întunecate şi reci.
Aici se pot menţine numai 2 săptămâni, întrucât uleiul volatil se evaporă foarte rapid.
Hameiul este folosit in industria alimentară, industria berii, farmaceutică, medicină, industria furajeră etc.
Hameiul este utilizat în diverse tratamente, ajutând la reglarea tulburărilor nervoase, la vindecarea unor afecţiuni gastrice şi reumatismale.
Curele cu infuzie de hamei previn instalarea osteoporozei.
Frunzele tinere de hamei, recoltate primăvara, sunt delicioase, pretându-se la salate.
În plus, ele conţin multă rutină, substanţă cu acţiune favorabilă asupra organismului (rutina întăreşte vasele de sânge şi are acţiune anticancerigenă).
Lăstarii se pot găti ca şi spanacul ori ca brocolli.
Praful format din grăunciorii de lupilină poate fi adăugat în compoziţia pâinii (conservant natural), cu menţiunea că va rezulta un produs mai aromat şi uşor amar.
În scop medicinal se utilizeaza conurile de hamei (Lupuli strobuli).
Uleiul volatil din conuri de Hamei imprimă un efect calmant, sedativ, sistemului nervos.
Substanțele amare dau conurilor însușirile tonice, stomahice, stimulează secrețiile gastrice, mărind pofta de mâncare. Ceaiul de conuri de hamei are proprietăți anafrodisiace. Conurile de hamei se utilizează în compoziția ceaiurilor sedative, hipotensive și calmante ale sistemului nervos, în afecțiuni renale și ca materie primă pentru obținerea unui extract sedativ folosit în industria de medicamente.
Aplicații în alte boli: în reglarea tulburărilor nervoase, insomnie, nevroze, stări de excitaţie, ameţeli, depresie psihică, stări de nelinişte şi de panică, fobii, melancolie, anxietate, delirium tremens, Parkinson, tulburări emoţionale legate de pubertate şi de maturizare sexuală; în bolile aparatului digestiv – gastrite, steatoză hepatică, insuficienţă biliară, indigestii, crampe stomacale, balonări cu gaze intestinale, lipsa poftei de mâncare şi paraziţi intestinali; în bolile genitale şi renale, hameiul intervine benefic în cazurile de vaginită, leucoree, blenoragie, spermatoree, poluţiuni nocturne, cicluri menstruale dureroase, hiperexcitaţii sexuale, incontinenţă urinară (enurezis) la copii şi bătrâni, bufeuri de căldură la debut de menopauză.
După instalarea menopauzei, curele succesive de câte 3 săptămâni cu infuzie de hamei contribuie la prevenirea osteoporozei, fiind un fitoestrogen extrem de eficient.
Împiedică formarea calculilor renali şi a infecţiilor la nivelul vezicii şi a canalelor urinare.
Prin efectul antispastic, ajută la dilatarea căilor de evacuare a calculilor renali.
La bolile pulmonare acţionează contra tusei spastice, bronşite şi, mai ales, tuberculoză, distrugând bacteria Mycobacterium tuberlosis; contra reumatismului şi poliartrozelor, hameiul acţionează ca un puternic antiinflamator articular, cu efecte similare cu ibuprofen – un antiinflamator de sinteză destul de nociv, folosit contra durerilor articulare.
Prin calmarea sistemului nervos central se reduce senzaţia de dureri la bolnavii de reumatism şi gută.
Tot pentru tratamente interne, hameiul poate fi folosit în scopul de a combate alcoolismul, obezitatea, anemia, atonia generală, avitaminozele (îndeosebi scorbutul), rahitismul şi starea de convalescenţă.
În uz extern este eficace în tratarea diferitelor afecţiuni dermatologice (dermatoze, acnee, eczeme, herpes, pecingine, seboree, cancer de piele), precum şi în masaje în caz de dureri reumatice şi gută.
După recoltarea conurilor, frunzele și coardele de hamei tocate amestecate cu porumb constituie un furaj bogat în proteine (2,42%) și amidon (9,82%), fiind recomandat în hrana vacilor, deoarece conduce la sporirea producției de lapte.
În parfumerie, hameiul este utilizat pentru compoziţii de tip tabac, fougere şi chypre.
În zootehnie şi medicină veterinară, conurile (5 pumni pe zi) se administrează în hrana cabalinelor bolnave de icter. Mugurii servesc la hrana bovinelor cu indigestie sau balonări.
Frunzele şi lăstarii tineri, tocaţi şi amestecaţi cu porumb, constituie un furaj bogat în proteine şi amidon şi se folosesc în hrana oilor şi a caprelor, pentru a combate sterilitatea.

Ierburiuitate-Hameiul

Hameiul-cultivare


Hamei -Humulus lupulus - 5 sem - 2 lei

Comenzile se fac prin email :
rmonilife86@gmail.com 


Expedierea se face prin Posta Romana,
comanda minima 40 lei,

plata ramburs plus taxe postale 12 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock, 
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.
 

sâmbătă

Loboda

De unde vine loboda?
Originea acestei plante se pierde undeva intre Europa si Asia.
Cert este ca a fost gatita si de greci, si de daci, si de romani.
Initial a existat un singur stramos, loboda salbatica - Atriplex ritens.
Din ea fermierii au obtinut, de-a lungul mileniilor de agricultura si selectie, cele trei varietati cunoscute astazi sub numele de loboda de gradina.
* Atriplex hortensis var. viridis - are frunzele de culoare verde

* Atriplex hortensis var. suber - frunzele sunt colorate rosu-violaceu

* Atriplex hortensis var. luteus - frunzele sunt usor galbui (mai putin intalnita)
Cum se cultiva loboda?
Desi seamana oarecum cu stevia, spre deosebire de aceasta loboda este o planta anuala. Loboda este foarte rezistenta, nepasatoare fata de diferentele de temperatura.
Fiind cultivata din cele mai vechi timpuri, loboda este perfect adaptata la conditiile din tara noastra.
Loboda este imuna fata de cei mai multi daunatori si rezistenta la boli.
Nu o afecteaza temperaturile scazute, asa ca se poate semana fie primavara, fie toamna.
Frunzele de loboda au forma caracteristica, triunghiulara, si cresc dispuse pe o tulpina care poate ajunge pana la doi metri.
Florile apar in varful tulpinii si din ele se dezvolta fructele care adesea sunt confundate cu semintele.
In realitate, semintele de loboda sunt foarte mici si se gasesc incapsulate in aceste fructe denumite achene.
Semintele isi pastreaza viabilitatea maxim doi ani.
Se recolteaza planta intreaga, prin smulgere, cand inca este tanara si frageda (lunile aprilie si mai, chiar iunie in primaverile reci).
Frunzele se pot conserva peste iarna in borcane, asezate strat peste strat, peste care presara sare de bucatarie.
Legata manunchiuri si presata in pungi, loboda se poate pastra si in congelator, mentinandu-si intacte atat gustul cat si proprietatile hranitoare.

Din păcate,Loboda este folosită prea puţin în raport cu proprietăţile sale terapeutice.
Spre exemplu, Loboda conţine mai multă vitamina C: cu 120-140 mg de vitamina C la 100 de grame, este de aproape 2 ori mai concentrata decat kiwi si lamaia in aceasta vitamina. , cantităţi importante de fier şi de vitamina K - ce creşte rezistenţa vaselor sangvine şi reduce riscul de accident vascular. În plus, puţină lume ştie că planta are proprietăţi diuretice.
Pentru a valorifica bine acest continut bogat de vitamina C, va recomand sa folositi Loboda mai mult in salate si mai putin la ciorbe.
- Pigmentii continuti in Loboda incetinec procesul de imbatranire si faciliteaza regenerarea celulara.
- Are proprietati diuretice accentuate, un usor efect laxativ si curata sangele. Prin toate aceste caracteristici Loboda este foarte utila in curele de detoxifiere.
- Contine pigmenti antioxidanti care ajuta organismul sa se regenereze.
- Este un bun remineralizant.
- În amestec cu oţet, miere şi sare tratează gâtul inflamat
- Consumul regulat de Lobodă este eficient în ameliorarea sau tratarea acneei, astmului, chisturilor ovariene ori alergiilor, ea având un excelent efect mineralizant şi vitaminizant.
Din acest motiv, Loboda este utilă şi pentru tratarea tusei, a gâtului inflamat şi a gutei
- Sub formă de infuzie planta este utilă în tratarea afecţiunilor pulmonare şi a durerilor de stomac, iar sub formă de cataplasmă ajută la vindecarea bubelor şi rănilor.


Loboda-apara-de-accident-vascular

Loboda-de-gradina

Mancam-sanatos-loboda


Loboda verde - 30 sem - 2 lei

Loboda rosie  - 30 sem - 2 lei

Comenzile se fac prin email :
rmonilife86@gmail.com 


Expedierea se face prin Posta Romana,
comanda minima 40 lei,

plata ramburs plus taxe postale 12 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock, 
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.
  



joi

Nemesia strumosa

Nemesia strumosa mix

 Nemesia strumosa Fire King
Nemesia strumosa Danish Flag
Denumire ştiinţifică: Nemesia strumosa
Denumire populară: Măcăleandru
Nemesia strumosa are origini din Africa de sud.
Nemesia strumosa mix este o planta anuala cu flori deosebite,
delicate,ca niste fluturasi colorati,cu o inaltime de 30-60 cm.
Nemesia strumosa mix pot avea culori de galben,portocaliu,roșu,alb,lila,roz.
Semintele se seamana din martie pana in aprilie,
imprastiindu-se egal, se acopera cu un strat fin de sol si se stropesc.
Infloreste din iunie pana in septembrie.
Nemesia strumosa mix se dezvoltă bine în sol uşor,în plin soare,
dar si semiumbros,protejat de vant,se uda regulat.
Folosiți un îngrășământ lichid standard la fiecare două săptămâni,
ori adăugați compost,gunoi de grajd atunci când plantati.
Nemesia strumosa mix se planteaza in gradina,ghivece,jardiniere.
Floare de vara indragita la florarii pentru buchete mici.

Nemesia strumosa mix -            25 sem - 2 lei

Nemesia strumosa Fire King  -     25 sem - 4 lei

Nemesia strumosa Danish Flag - 25 sem - 4 lei - nu este in stoc


Comenzile se fac prin email :
rmonilife86@gmail.com

Expedierea se face prin Posta Romana,
comanda minima 40 lei,
plata ramburs plus taxe postale 12 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock,
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.

miercuri

Clarkia double mix

Clarkia unguiculata double mix este o planta anuala cu inflorire puternica,produce flori duble din abundenta, de-alungul intregului sezon.
Este o planta ce prefera solul bine drenat si soare din plin.
Clarkia double mix creste pana la o inaltime de 45cm si o raspandire de 38cm.
Este ideala pentru taiat, foarte potrivita pentru delimitarea spatiilor din gradina sau pentru ghivece.
Mixul contine flori de mai multe nuante: roz, lavanda si albe.
Clarkia double mix prefera locurile insorite.
Utilizare: gradini, rondouri, jardiniere, parcuri, flori taiate.
Se insamanteaza in martie-mai.
Este de preferat sa fie sadite direct in gradina pentru ca rasadurilor nu le prea place sa fie transplantate.
Se insamanteaza in sera doar daca doriti sa infloreasca mai devreme, dar atentie la transplantare.
Insamantarea se face cu 6 saptamani inainte de transplantare.
Semintele se acopera usor cu pamant si pamantul trebuie mentinut umed atat in timpul germinarii cat si dupa germinare.
Germineaza usor.
Transplantarea in gradina se face dupa data medie a ultimului inghet din primavara.
Rasadurile se raresc cand pot fi manuite, lasand o distanta de 15-22 cm intre cele ramase.
Clarkia double mix are flori toată vara (primăvara, dacă este semănată toamna)

Ca sa ai rezultate bune de germinare poti inmuia semintele in apa in care ai adaugat putin stimulator de germinare Bionatplus,Humusil,Atonik,12-24 ore.
detalii
Bionat-plus
Humusil pentru agricultura ecologica
horticultorul-atonik
ori alte retete
Retete bio,insecticide,fungicide pentru o gradina de vis 



Clarkia double mix -  50 sem - 2 lei

Comenzile se fac prin email :
rmonilife86@gmail.com

Expedierea se face prin Posta Romana,
comanda minima 40 lei,
plata ramburs plus taxe postale 12 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock,
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.   

marți

Luminita noptii-Oenothera biennis L






Luminita noptii-Oenothera biennis L. este o planta ierbacee din familia Onagraceae, originara din America de Nord si raspandita in Europa si Asia de Vest.
Luminita noptii-Oenothera biennis L. este o specie bianuala,
cu radacina napiforma,tulpina florifera pubescenta,
frunze bazilare alungit-obovate sau eliptice,frunze tulpinale scurt petiolate, alungit-lanceolate, cu margine inegal-dintata, flori hermafrodite, axilare, galben-sulfurii, capsule ovoide, cu seminte brun-cenusii ce se coc la sfarsitul verii.
Creste in jur de 1-1,5 m.
Luminita noptii-Oenothera biennis L.se inmulteste prin seminte,care se seamna la sfarsitul primaverii.
Se repica si se replanteaza la locul definitiv in momentul in care au aparut frunzele adevarate.
In primul an formeaza rozeta, iar in anul urmator infloreste.
Se perenizeaza prin autoinsamintare.

Luminita noptii-Oenothera biennis L. se intalneste frecvent in campiile nisipoase din lunca raurilor.
Luminita noptii-Oenothera biennis L. se poate cultiva in orice pamant de gradina, cu conditia sa fie bine drenat.
Expunerea: in plin soare sau la semiumbra.
Temperatura: este rezistenta la frig, trecand cu bine peste iernile geroase.
Umiditatea/apa: este rezistenta la seceta; daca se uda cu regularitate rasplateste printr-o inflorescenta bogata.
Nu necesita fertilizari si nici alte ingrijiri speciale.
SPECII SI VARIETATI: O. Biennis, O. Brachycarpa, O. Caespitosa.

Luminita noptii-Oenothera biennis L. este o planta ornamentala, melifera, cu valoare alimentara (se consuma radacinile si frunzele) si terapeutica.

Plantei i se mai spune si "regele leacurilor" datorita proprietatilor sale terapeutice. Semintele coapte contin 7-10% acid ommega 6, un acid gras folosit pe scara larga in industria farmaceutica pentru eczeme, ingrijirea tenului, sindrom premenstrual.
Toata planta de Luminita noptii-Oenothera biennis L.se poate folosi in infuzii, avand proprietati sedative, astringente, calmante in tuse convulsiva, astm si afectiuni gastro-intestinale.
In medicina populara,Luminita noptii-Oenothera biennis L. este folosita ca emolient (care calmeaza durerea prin inmuierea tesuturilor), purgativ (favorizeaza eliminarea materiilor fecale din organism, fiind de folos la pacientii cu constipatie) si depurativ (curatand organismul de toxine).

Acidul gama-linoleic continut de uleiul de Luminita noptii-Oenothera biennis L. joaca un rol foarte important in sinteza prostaglandinelor in organism, substante ce ajuta la reglarea actiunii hormonilor estrogeni (hormonii feminini), a progesteronului (hormon secretat in timpul ciclului menstrual) si a prolactinei (hormon responsabil de productia lactata la femeile care alapteaza).
Data fiind aceasta legatura intre buna functionare a acestor hormoni si luminita,
planta se indica ca un tratament deosebit a problemelor hormonale legate de evolutia ciclului menstrual, de la aparitie, pana la menopauza si mai ales a sindromului premenstrual, in special in cazul angorjarii sanilor (umplerea excesiva a sanilor cu lapte, cauzata de obicei de dezechilibrul dintre rezerva de lapte si cerintele copilului; aceasta situatie reprezinta a doua cauza ca si frecventa de oprire a alaptarii de catre mama mai devreme decat era planificat).

Prostaglandinele controleaza dilatarea vaselor sangvine si au efect antiinflamator.
Prin urmare, administrarea de ulei de luminita are o mare influenta in prevenirea aterosclerozei si a bolilor cardiace.

Uleiul de Luminita noptii-Oenothera biennis L.este, de asemenea, deosebit de activ in toate problemele dermatologice (eczeme, alergii, acnee, caderea parului sau degradarea unghiilor),
aceasta actiune datorandu-se tot influentei compusilor sai asupra prostaglandinelor.
Acestea ajuta la mentinerea supletii si elasticitatii pielii prin controlarea secretiei de sebum care protejeaza tesutul cutanat,previne aparitia ridurilor

Cercetari recente scot in evidenta faptul ca uleiul de luminita se poate folosi cu succes in prevenirea sclerozei in placi si chiar a cancerului.
In asociere cu penicilina, acest ulei atenueaza simptomele schizofreniei (cum ar fi tendinta de inchidere in sine).
In comert el se gaseste sub forma de gelule (capsule) cu ulei.
In doze de 4-6 pe zi, aceste capsule au capacitatea de a anula dependenta de alcool.


Luminita noptii -oenothera-biennis-cultivare

Luminita-noptii-oenothera-biennis.-propritati terapeutice

Luminita noptii unul dintre cele mai bune purgative naturale

Luminita noptii-Oenothera biennis -detalii

Luminita de seara -capsule-prospect.

Luminita de seara -retete-planta comestibila

Luminita noptii-Oenothera biennis L - 20 sem - 2 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock, 
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.
 
  

duminică

Floarea soarelui decorativa

Floarea soarelui decorativa-Helianthus annuus Velvet Queen
Floarea soarelui decorativa Vanilla Ice
 
 
Floarea soarelui decorativa Evening Sun
 
 
Floarea soarelui decorativa Chocolat 

Floarea soarelui decorativa-Helianthus Annuus,planta anuala,rezistenta,creste mult mai bine in lumina puternica a soarelui,sol bine drenat.
Floarea soarelui decorativa arata bine in orice aranjament al gradinii,ideal pentru flori taiate.
Insamantare in lunile martie-iunie 
Germinarea de obicei, durează aproximativ 21 de zile.
Alegeţi o expoziţie sudică, cu mult soare,fără vânt dominant ce poate dăuna. 
Adâncimea de semănat este de circa 2 cm, 
iar distanţa de plantare este de circa 40- 60 de cm. 
Dacă înfiinţaţi o bordură ,ori o frontieră în grădină, puteţi apela la trucul de a semăna circa 3 seminţe în locul ales, păstrând distanţa de plantare de 40 cm să spunem, iar după răsărire, atunci când plantele ating înălţimea de 10 cm se răresc. 
Dacă doriţi să aveţi flori mai spre toamnă atunci puteţi întârzia semănatul funcţie de cum aveţi nevoie de flori. 
Deasemeni, dacă doriţi să aveţi flori mai devreme puteţi să semănaţi într-o jardinieră prin luna martie şi apoi să repicaţi prin luna mai în locul ales. 
Infloresc din Iulie pana in Octombrie

 Floarea soarelui decorativa-cultivare-sfaturi-utile-inmultire

Floarea-soarelui-helianthus-annuus-planta medicinala

Ca sa ai rezultate bune de germinare poti inmuia semintele in apa in care ai adaugat putin stimulator de germinare Biohumussol , Atonik , Alga Special , apa oxigenata.
ori alte retete
Retete bio,insecticide,fungicide pentru o gradina de vis
Vezi detalii cu apa oxigenata:
• Apa oxigenată nu dăunează plantelor, dimpotrivă, aşa cum ne ajută pe noi, le este de folos şi vegetalelor, ca medicament şi dezinfectant, fertilizator sau îngrăşămînt. Ajută seminţele să germineze mai repede, iar plantele rezultate vor fi mult mai sănătoase. Într-un borcan cu 500 de mililitri de apă distilată adăugaţi peroxid 8% apă şi amestecaţi bine. Puneţi seminţele şi lăsaţi-le la căldură 3-4 ore. Peroxidul de hidrogen poate fi folosit şi pentru a vindeca plantele bolnave. Frunzele plantelor de grădină sau de apartament stropite cu aceeaşi soluţie va alunga dăunătorii, lucru extrem de util mai ales în grădinile de legume. Pentru că este naturală, apa oxigenată nu va dăuna plantelor. Ca îngrăşămînt, înainte de plantarea răsadului, se toarnă o cană cu apă în care aţi pus o lingură de peroxid. Planta va creşte sănătoasă şi nu va fi afectată de dăunători. Un alt beneficiu al apei oxigenate este că previne efectele negative ale excesului de apă. Mai exact, peroxidul de hidrogen nu lasă rădăcinile udate în exces să putrezească, întrucît îi furnizează plantei un nivel ridicat de oxigen. Peroxidul mai poate fi adăugat şi în apa cu care udaţi grădina. Acesta acţionează asemenea clorului, însă nu este toxică.
http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=sanatate&s_id=142432

Floarea soarelui decorativa Velvet Queen -   6 sem - 3 lei 

Floarea soarelui decorativa Vanilla Ice -        6 sem - 3 lei

Floarea soarelui decorativa Evening Sun -     6 sem - 3 lei

Floarea soarelui decorativa Chocolat -        5 sem - 6 lei



Comenzile se fac prin email :
rmonilife86@gmail.com

Expedierea se face prin Posta Romana,
comanda minima 40 lei,
plata ramburs plus taxe postale 12 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock,
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.   

sâmbătă

Ardei iute Bulgarian Carrot


Ardei iute Bulgarian Carrot
Varietatea "Bulgarian Carrot" face parte din specia Capsicum annuum și se numește "Carrot" (engleză = morcov) pentru forma și caracteristicile de culoare.
Ardeiul iute Bulgarian Carrot ,un soi vechi din Bulgaria,
are timpul de maturare de aproximativ 55-60 zile,
de la culoarea verde ajunge galben apoi la maturitate portocaliu.
Ardeiul iute Bulgarian Carrot are fructele cărnoase,suculente,cu un ușor gust de fructe,de 5-7 cm lungime și 1 cm lățime,o greutate de aproximativ 6-8 g.
Ardeiul iute Bulgarian Carrot este viguros,foarte productiv,de inaltime 100-120 cm,cu creștere compacta și nu necesita cultivare speciala.
Ardeii iuti Bulgarian Carrot sunt ideali pentru salate, salsa, chutneys,sosuri,murati,etc.
Daca este folosit in sosuri/salate ofera un portocaliu puternic la sos/salata,
iuteala medie 20.000 - 30.000 Scoville.

Clasificarea-ardeilor-iuti

Ardeiul-iute-o-picanterie-sanatoasa

Picanterii_in_gradina__ardeii_iuti
ardei-iute-de-cayenne-cultivare

sapte-proprietati-medicinale-dovedite-ale-ardeiului-iute-cayenne

Ardei iute Bulgarian Carrot - 5 sem - 4 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock,
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.

vineri

Dovleac uleios seminte fara coaja



Dovleac uleios seminte fara coaja,soi special conceput pentru obtinerea semintelor fara coaja.
Dovleacul uleios seminte fara coaja este o planta viguroasa,semioloaga cu cate 3 fructe rotund-aplatizate, 3-4kg, cu pulpa subtire si contine o mare cantitate de seminte.
Pulpa fructului este un valoros furaj pentru animale.
Samanta fructelor este mare, fara coaja si este utilizata in alimentatie, pentru obtinerea de ulei comestibil si pentru cosumul direct.
Dovleacul uleios seminte fara coaja,este recomandat pentru cultura in gradina sau in camp.
În cultivarea dovleacului uleios sunt importante distanţele dintre rânduri şi între plante pe rând.
La densitate mare se formează dovleci foarte mărunţi din care nu se pot obţine cantităţi mari de seminţe corespunzătoare nici calitativ, nici cantitativ.
Mod cultură: semănare directă la 2-3 cm. adancime
Se seamana in aprilie-mai la distanta 100x150cm
Se recolteaza in octombrie-noiembrie
Greutate medie fruct :3-4 kg
Seminţele de dovleac:
Nutriţioniştii din Japonia pun seminţele de dovleac (bostan) pe primul loc în tabelul produselor alimentare, deoarece ele conţin cca 50% grăsimi, vitamine, microelemente şi mai ales zinc.
Ele sunt recomandate în lupta cu prostatita, constipaţia şi balonarea.
Sunt diuretice, întăresc muşchiul cardiac şi rinichii, ajută la creşterea părului, elimină metalele grele din organism.
Pentru tratarea acestor afecţiuni, se prepară laptele de bostan dintr-un pahar de seminţe pisate într-un vas de lut şi trei pahare de apă clocotită.
Se strecoară, se stoarce bine terciul şi se bea lichidul obţinut de 3 ori pe zi, câte 1/2 de pahar, înainte de masă.
Specialiştii în medicină naturistă încurajează consumul seminţelor de dovleac, care desfundă vasele de sânge, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor, au rol adjuvant în cancer, leucemie, scleroză sau diverse boli greu vindecabile.
Se mai recomandă în alimentaţia persoanelor cu boli hepatice şi cardiovasculare, femeilor însărcinate şi copiilor.
Seminţele sunt cea mai hrănitoare parte din dovleac şi conţin mult magneziu.
Un studiu realizat de cercetătorii francezi a arătat că bărbaţii cu un nivel ridicat de magneziu prezintă un risc cu 40% mai mic de a muri tineri.
Seminţele de dovleac au un efect excelent şi împotriva paraziţilor intestinali.
În caz de oxiuri, la copii se dau câte 10‑15 seminţe de dovleac decojite, zilnic, iar adulţii vor lua câte 20‑30 seminţe pe zi. Aceste seminţe trebuie să rămână neapărat cu pieliţa fină şi uscată pe ele şi să se mestece foarte bine. După o oră, se ia o linguriţă de ulei de ricin. Fitoterapia recomandă seminţele de dovleac şi contra teniei. Alături de o dietă severă, se mestecă bine, în 4 porţii, câte 80‑100 de seminţe de dovleac decojite, iar după o oră se ia 1/2 lingură de ulei de ricin. Dacă trebuie, în caz de o primă nereuşită, să se încerce încă o dată aceeaşi cură, pentru că nu apar fenomene secundare dăunătoare organismului.

Dovleacul-uleios-fara-coaja-tehnologia-cultivarii-ecologice

Terapii-alternative-dovleacul

Terapia-cu-seminte

Dovleac uleios seminte fara coaja - 20 sem - 2 lei


Semintele sunt ambalate in pungute ziplock,
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.

duminică

Ardei capia ureche de elefant galben

Ardeiul capia ureche de elefant galben,este o variantă a soiului de ardei „Slonovo Uvo” /„Urechea de elefant”.
Ardeiul capia ureche de elefant galben,este un soi de ardei cu fructe mari, de culoare verde galbui, destinat pentru consum proaspăt,conservare.
Ardeiul capia ureche de elefant galben dezvoltă o tufă puternic vegetativă, este viguroasa, foarte productiva cu fructe mari și foarte dulci - fructul de ardei capia Ureche de elefant galben ajunge la o greutate de circa 150-300 grame.
Ardeiul capia ureche de elefant galbense pretează atât pentru consumul în stare proaspătă cât mai ales pentru copt datorită formei mai aplatizate a fructului ceea ce permite coacerea uniformă.
Daca ai grija sa uzi,hranesti,stropesti bio,ai super roade.
Ce trebuie musai caci altfel se pierde mult,
palisare ,fructele sunt multe si grele asa ca trebuie legate.

Ardeiul-urechi-de-elefant-slonovo-uvo-cultivare-ingrijire


Ardei capia ureche de elefant galben - 15 sem. - 3 lei


Comenzile se fac prin email :
rmonilife86@gmail.com 


Expedierea se face prin Posta Romana,
comanda minima 40 lei,

plata ramburs plus taxe postale 12 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock, 
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.
 

sâmbătă

Ardei gras mov

Ardei gras mov,este un ardei gras dulce si aromat.
Acest ardei de la verde la culoarea mov cand sunt buni de consum,
iar mai tarziu cand se coc bine au o culoare rosu-maro.
Plantele au cam 50-60 cm inaltime.
Ardeii gras mov au fructele de marime medie -70-90 gr.
Semanat pentru productie timpurie 1 -15 februarie,
pentru productie medie 1-20 martie.
Se seamana in recipiente cu substrat pregatit si udat in prealabil, la o adancime de 0,5 cm.
Recipientele se pun in loc luminos, si calduros (20-25oC), acoperindu-le cu folie sau sticla, care va fi indepartata la momentul rasaririi.
Substratul se pastreaza umed.
Rasadurile apar, de regula, in 7- 21 zile.
Se repica in vase separate, cand plantele sunt suficient de mari pentru a fi manipulate (plantutele se tin doar de frunzele cotiledonale, niciodata de tulpinita).
Se dezvolta in conditii de racoare nu de frig.
Inainte de transplantare (dupa ce a trecut pericolul de inghet) obisnuiti plantele tinere cu temperatura exterioara.
Daca este necesar, sprijiniti plantele.
Plantele pot fi scoase in gradina, din luna iunie,
la loc insorit si ferit de curenti de aer, numai ca,
recolta crescuta in gradina va fi ceva mai tarzie,
iar fructele ceva mai mici, decat ale celor crescute in spatii protejate.
Plantati pe doua randuri pentru o mai buna polenizare .

 Cum-sa-plantezi-ardei-gras 

Scheme-de-plantare-pentru-ardei 


Ardei gras mov - 5 sem - 3 lei

Comenzile se fac prin email :
rmonilife86@gmail.com 


Expedierea se face prin Posta Romana,
comanda minima 40 lei,

plata ramburs plus taxe postale 12 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock, 
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.
 

duminică

Tomate orange Zloty Ozarowski

Tomate orange Zloty Ozarowski,
soi timpuriu cu creştere nedeterminată.
Este recomandată dirijarea plantei pe 2 braţe.
Tomatele orange Zloty Ozarowski sunt rezistente la boli,
fructe rotunde,aproximativ de 100-120 gr/buc.
de culoare auriu-portocaliu,dulci si gustoase.
Perioada de insamantare:
pentru productie timpurie 20-25 februarie
pentru productie mediu timpurie 1-30 martie
Adancimea de semanat 1-1,5 cm
Temperatura de germinare-18-25 grade
Perioada de germinare 7-10 zile
Productivitate-iunie-octombrie
Pot fi plantate in gradina,dar in solar au o mai buna productivitate. 

Tomate cultivare


Tomate orange Zloty Ozarowski - 5 sem -2 lei 

Comenzile se fac prin email :
rmonilife86@gmail.com 


Expedierea se face prin Posta Romana,
comanda minima 40 lei,

plata ramburs plus taxe postale 12 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock, 
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.