joi

Salvia sclarea-Serlai

Salvia sclarea-Serlai,Iarba Sfantului Ion,o plantă de origine mediteraneană, puţin răspîndită în flora spontană în sudul ţării, în locuri uscate, pietroase.
În cultură principalele exigenţe le are faţă de temperatură; răsărirea se face lent la temperaturi în jurul a 10° (12-14 zile), dar la 15-18° timpul de răsărire se reduce de cca. 3 ori.
Peste vară îi sunt favorabile tem­peraturi foarte ridicate.
Iernează bine, chiar în condiţii de ger,se musuroiesc,se acopera cu strat gros 25-35 cm de frunze/paie.
Are de asemenea cerinţe ridicate faţă de lumina directă, în condiţii de umbrire - chiar slabă (aşa cum se întîmplă în terenuri îmburuienate) - planta nu înfloreşte din primul an, pierzîndu-se deci un an de recoltă.
Rezistă la secetă, vegetînd bine şi în zone cu numai 400-500 mm precipitaţii anuale, de umiditate mai ridicată fiind nevoie numai la răsărire pînă la stadiul de rozetă.
Necesită soluri uşoare, profunde, permeabile, care se încălzesc uşor, bogate în calciu (de preferat cernozi­omuri luto-nisipoase); nu se va cultiva în nici un caz pe soluri grele, reci, cu apă stagnantă.
Salvia sclarea-Serlai planta erbacee bienala, uneori perena, cu tulpina inalta de 1,2 - 1,7 m, cu numerosi peri glandulari.
Frunzele sunt mari, opuse, lat-ovate, cu ambele fete puternic incretite si paroase.
Inflorescente lungi de 20-60 cm, ramificate, paniculiforme, cu bractei mari alb-verzui, florile cu corola mare de 2-2,5 cm, cu labiul superior roz-violaceu.
Salvia sclarea-Serlai este o specie exclusiv de cultura, recent introdusa si la noi in tara pentru scopurile industriei cosmetice si a parfumurilor.
Importanta prezinta inflorescentele, ce contin ulei volatil (0,10-0,30% in produsul proaspat) ce are ca si component acetatul de linalil, rezine si flavone.
Este o materie prima importanta pentru industria parfumurilor si produselor cosmetice, aromatizarea vinurilor, avand proprietatea de a fixa si intari mirosul altor uleiuri volatile sau arome de sinteza.
Salvia sclarea-Serlai este si o planta melifera.

Salvia sclarea-Serlai,Iarba Sfântului Ion este o plantă foarte plăcută, aromată, care are un efect calmant asupra sistemului nervos, fiind foarte utilă în caz de depresie, stres, insomnie şi stări marcante de tensiune nervoasă.
Pentru femei este de un semnificativ ajutor în perioada de instalare a menopauzei, datorită efectului de eliminare a iritabilităţii, palpitaţiilor, durerilor de cap şi transpiraţiilor nocturne ce survin atunci.
Salvia sclarea-Serlai este un relaxant muscular, fiind utilă pentru calmarea durerilor musculare şi a oboselii ce survine după eforturi fizice şi nervoase mari.
Ajută de asemenea la eliminarea tulburărilor digestive, mai ales a celor ce survin pe un fond de oboseală şi stres.
Este un tonic nervos, digestiv şi genital şi un bun decongestiv al sistemului respirator.
Se administrează aproximativ câte 1 gram de pudră fină de plantă, înmuiată cu puţină apă, sublingual, de 4 ori pe zi, preferabil cu jumătate de oră înainte de masă.

Salvia sclarea -Serlai-Iarba Sfantului Ion

ulei-esential-de-salvie-sclarea-in cosmetica

salvia sclarea-serlai-proprietati

Salvia sclarea-Iarba Sfantului Ion proprietati

Ca sa ai rezultate bune de germinare poti inmuia semintele in apa in care ai adaugat putin stimulator de germinare Biohumussol , Atonik , Alga Special , apa oxigenata.
ori alte retete
Retete bio,insecticide,fungicide pentru o gradina de vis
Vezi detalii cu apa oxigenata:
• Apa oxigenată nu dăunează plantelor, dimpotrivă, aşa cum ne ajută pe noi, le este de folos şi vegetalelor, ca medicament şi dezinfectant, fertilizator sau îngrăşămînt. Ajută seminţele să germineze mai repede, iar plantele rezultate vor fi mult mai sănătoase. Într-un borcan cu 500 de mililitri de apă distilată adăugaţi peroxid 8% apă şi amestecaţi bine. Puneţi seminţele şi lăsaţi-le la căldură 3-4 ore. Peroxidul de hidrogen poate fi folosit şi pentru a vindeca plantele bolnave. Frunzele plantelor de grădină sau de apartament stropite cu aceeaşi soluţie va alunga dăunătorii, lucru extrem de util mai ales în grădinile de legume. Pentru că este naturală, apa oxigenată nu va dăuna plantelor. Ca îngrăşămînt, înainte de plantarea răsadului, se toarnă o cană cu apă în care aţi pus o lingură de peroxid. Planta va creşte sănătoasă şi nu va fi afectată de dăunători. Un alt beneficiu al apei oxigenate este că previne efectele negative ale excesului de apă. Mai exact, peroxidul de hidrogen nu lasă rădăcinile udate în exces să putrezească, întrucît îi furnizează plantei un nivel ridicat de oxigen. Peroxidul mai poate fi adăugat şi în apa cu care udaţi grădina. Acesta acţionează asemenea clorului, însă nu este toxică.
http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=sanatate&s_id=142432

Salvia sclarea-Serlai  - 10 sem - 3 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock,
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.

miercuri

Busuioc Scortisoara

Busuiocul Scortisoara,are o aroma dulceaga, cu note pronuntate de scortisoara.
Busuiocul Scortisoara formeaza o tufa frumoasa de 35-45 cm cu frunze verzi cu vinisoare violete si flori purpurii,foarte decorativa in gradina,in jardiniere.
Frunzele se folosesc la ceaiuri, pentru condimentatul mancarurilor exotice, a salatelor, a supelor, a preparatelor cu carne si pentru pizza.
Busuiocul este o sursa importanta de fier, calciu si vitamina A, continand si vitamina B 6, magneziu si potasiu.
Semintele se seamana la suprafata,se pune un strat fin de pamant,se mentine umed.
Germinarea - 14 - 30 zile
Maturarea - 60 zile de la germinare
Spatierea intre plante - 30 cm

Transplantati in containere individuale cand plantele au cel putin 2 perechi de frunze.
Ii place umezeala..
Daca se vrea mai mult timp frunze trebuie taiate inflorescentele.
Daca tai crengutele la 5-10 cm de sol cresc alti lastari,asa ai mereu frunze mari .

Busuioc Scortisoara - 15 seminte - 3 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock,
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.

Busuioc Lettuce leaf

Busuioc Lettuce leaf green
 
Busuioc Lettuce leaf purple
 Busuioace in gradina 2015

Busuiocul Lettuce leaf -Ocimum basilicum Lettuce Leaf Green,un soi cu frunze mari,usor creponate,o aroma deosebita de cuisoare,ideale pentru salate,pesto,pentru rulouri,etc.
Busuiocul Lettuce leaf este o planta aromatica care se poate cultiva atat in gradina, cat si in ghiveci,dar in gradina poate ajunge si la 2 m.
Busuiocul este o sursa importanta de fier, calciu si vitamina A, continand si vitamina B 6, magneziu si potasiu.
Semintele se seamana la suprafata,se pune un strat fin de pamant,se mentine umed.
Germinarea - 14 - 30 zile
Maturarea - 60 zile de la germinare
Spatierea intre plante - 30 cm

Transplantati in containere individuale cand plantele au cel putin 2 perechi de frunze.
Ii place umezeala..
Daca se vrea mai mult timp frunze trebuie taiate inflorescentele.
Daca tai crengutele la 5-10 cm de sol cresc alti lastari,asa ai mereu frunze mari .

Busuioc Lettuce leaf green  - 15 sem - 3 lei
Busuioc Lettuce leaf purple - 15 sem - 3 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock,
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.

Cardon Gigante di Romagna

Cardon Gigante di Romagna este o leguma asemanatoare cu tulpina de telina,face parte din familia anghinarii,de la această plantă se consumă pețiolul și nervura principală a frunzelor (înălbite),cât și coletul cărnos al rădăcinilor,preparat sub formă de diverse mâncăruri,dar mai ales sub formă de salate.
Acum in iarna este sezonul ei.
La gust se aseamana cu anghinarea,fiind mai delicat (nu foarte amarui) cu o textura crocanta, de culoare verzuie ,galbuie catre albicioasa…depinde de tipul cultivat.
Cardon Gigante di Romagna este bogat în săruri minerale și vitamine,ce sunt puse la dispoziția organismului într-o perioadă (toamnă-iarnă) când acesta are mare nevoie de ele.
Originea și aria de răspândire – Cardonul este originar din regiunile Mării Mediterane , unde se găsește și azi în flora spontană. În antichitate,era considerat de greci și romani ca o legumă de lux.
Este cunoscut pe toate continentele,dar mai răspândit în cultură în Italia,Franța,Belgia și Anglia.
La noi în țară este puțin cunoscut,fiind cultivat alături de anghinare de către grădinarii amatori.
Cardon Gigante di Romagna este o plantă perenă,care însă în cultură e tratată ca plantă anuală.
Are un sistem radicular puternic dezvoltat.Frunza este foarte mare (1 – 1,5 m lungime) , adânc sectată , de culoare verde-cenușie pe partea superioară și argintie pe cea inferioară.
Cardon Gigante di Romagna prezintă un pețiol gros și cărnos ce se prelungește cu o nervură mediană foarte dezvoltată.
Inflorescențele sunt capitule de culoare roșie-violacee.
Fructele sunt achene mari.
Greutatea absolută este de 40-44 g.
Facultatea germinativă este de 85-90 % și se păstrează 5-7 ani.
Mai multe detalii:
cardonul-cynara-cardunculus-l-cultivare-sfaturi-utile-inmultire

/cardoncynara-cardunculus-reteta

cardon_gratinat_cu_mozzarella_si_sos_bechamel

cardon-in bucatarie

Cardon in bucatarie

Ca sa ai rezultate bune de germinare poti inmuia semintele in apa in care ai adaugat putin stimulator de germinare Bionatplus,Humusil,Atonik,12-24 ore.

Cardon Gigante di Romagna  - 10 sem - 3 lei

Comenzile se fac prin email :
rmonilife86@gmail.com

Expedierea se face prin Posta Romana,
comanda minima 40 lei,
plata ramburs plus taxe postale 12 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock,
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc. 

Morcov Atomic Red

Morcovul Atomic Red ,are un gust dulce,atat in stare proaspata cat si dupa gatire, o culoare caramizie neobisnuita, atractiva.
Morcovii Atomic Red cresc usor, au o suprafata neteda, sunt subtiri si ajung la o lungime de aprox.18-22 cm.,
Temperatura de germinare 10-20 grade
Germineaza in 15-25 zile
Maturitate in 75 zile
Morcovii se pot cultiva in gradina,ori in containare ,de preferat un pamant bine drenabil,mai nisipos.

Morcovul este una dintre cele mai importante legume din dieta omului si este cunoscut inca de pe vremea vechilor greci si romani, insa in Europa au aparut abia in Evul Mediu. Leguma cu cel mai mare continut de beta-caroten, morcovul este consumat cu placere atat de catre adulti, cat si de catre copii din toata lumea.
Cu toate ca in general morcovii sunt asociati cu culoarea portocalie, morcovii nu au avut de la inceput aceasta culoare.
Speciile originale de morcov erau albi, galbeni, rosii, mov si chiar negri.
Morcovul este o radacina vegetala, de culoare portocalie.
Exista numeroase specii de morcov, de diverse marimi, forme si culori.
Morcovi sunt o sursa extraordinara de caroten, care este transformat in vitamina A. Morcovii mai contin si cantitati importante de vitamina B1, B2, C, D, si E.
Aceste vitamine reduc radicalii liberi din organism si hranesc pielea.
Morcovii sunt bogati si in potasiu, magneziu, vitamina B6 , acid folic.
Morcovii sunt excelenti si pentru reducerea colesterolului. In morcov se gasesc si mici cantitati de carbohidrati, uleiuri esentiale , fier, cupru, fosfor si sulf.
Toate aceste componente fac din morcov una dintre cele mai nutritive si sanatoase legume. Se credea ca morcovii au proprietati de vindecare, sedative si diuretice.
Sucul de morcov este consumat cu succes pentru crestrea imunitatii organismului, in lupta cu raceala si gripa .
Combinatia de vitamine A si C din morcovi este benefica si pentru vedere.

Atat radacina cat si frunzele,florile si semintele morcovului au valoare terapeutica.

Putin cunoscute ca aliment, frunzele de morcovi pot fi consumate sub forma simpla, prin adaugarea la salata verde sau la salta de varza.
Taiate fin pot fi amestecate cu o legatura de frunze de patrunjel si dupa gust cu putina menta, zeama de lamiae si in sezon, cu rosii taiate marunt

Frunzele de morcov au rol detoxifiant pentru organism, de regenerare si cicatrizare. Decoctul din frunze proaspete poate fi folosit pentru gargarisme pentru afte, stomatite sau pentru bai locale. Infuzia din frunze – doua lingurite de frunze maruntite la 250 ml apa clocotita, acoperite pentru 10 minute – este utila mai ales pentru afectiunile digestive sau extern la afectiunile pielii.
Cataplasme cu frunze proaspete de morcovi , taiate marunt si pisate pana devin o pasta se folosesc in ulceratiile gambei, furuncule, abcese, impetigo.
Frunzele de morcov pot constitui un amestestec potrivit impreuna cu patrunjelul, telina sau mararul in supe, ciorbe, alte feluri de mancare gatita, paste, etc.

Personal,acum eu cultiv morcov in special ca sa am frunze ,sunt mult mai aromate decat patrunjelul,proaspete ,ori uscate ,sunt grozave in orice se gateste,este mult pana se trece de bariera obiceiurilor proaste ,aceea de a arunca la gunoi,animale,tot ceea ce este mai bun in gradina.
Cand raresc morcovii ,ceea ce rezulta le folosesc tocate marunt in salate,mancare.
Cand au crescut frunzele ,le tai cu foarfeca,las decat frunzulitele mici,le sortez care sunt sanatoase si le pun la uscat,de preferat in zilele foarte calduroase,atunci se usuca imediat si raman verzi si o aroma foarte placuta.
Frunzele uscate se pastreaza in recipiente bine inchise,
sunt grozave in mixul de legume uscate
Legume-si-mirodenii-uscate-la-soare.

Legumefericite-Frunzele de morcov

Ierburiuitate-frunzele-de-morcov

Cultivarea-morcovului

Gradina-mirela-un-pinocchio-exotic

Morcovul-origini

Formula-As-medicina-naturii-morcovul-proprietati

Morcov Atomic Red - 50 sem - 5 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock,
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.

luni

Morcov galben

Morcov galben,soiul Lobbericher este un soi foarte vechi,comestibil si furajer,cu radacini galbene lungi si crocante,are un  gust dulce,atat in stare proaspata cat si dupa gatire.
Morcovii galbeni cresc usor,este un soi tarziu,foarte bun pentru depozitare.

Morcov galben - 50 sem - 4 lei

Semintele sunt ambalate in pungute ziplock, 
etichetate cu denumirea semintelor.
expediate intr-un plic antisoc.
 
Napi Golden Ball

Napii (brassica rapa var.rapa),Soi: Golden Ball
aceste adevărate miracole ale naturii, sunt un leac modest şi prea puţin folosit, 
care vindecă însă un număr foarte mare de boli.
Ţăranii au observat că napii ajută mult şi în creşterea animalelor.
Vacile care îi mănâncă, dau mai mult lapte.
Găinile şi gâştele se ouă mai bine dacă în amestecul pentru hrană se adaugă napi tocaţi, care pot înlocui parţial raţia zilnică de cereale.
Şi porcii cresc spectaculos, dacă o parte din hrana concentrată este înlocuită cu silozul din tulpinile napilor, mai hrănitor decât cel din porumb.
Napul a fost cea mai răspîndită legumă și principalul aliment pe masa de iarnă a europenilor și a rușilor timp de secole întregi.
Napul este o rudă apropiată cu varza şi provine din Siberia.
Există multe varietăţi a napului, care diferă după formă, culoare şi dimensiunile rădăcinilor.
Napul preferă regiunile reci.
Se cultiva ușor, nu este ”mofturos” față de sol și crește în 2 luni.
Astfel, într-un sezon puteţi obţine 2 – 3 recolte.
În alimentație se folosesc atît rădăcinile (crude sau fierte) cît şi frunzele verzi ale plantei.
Rădăcinile mai mici de nap sunt mai fine si mai gustoase decât cele mari.
Napii sunt plante anuale sau bienale, cultivate pentru rădăcinile tuberizate şi pentru seminţele oleaginoase.
Radacina este rotunda de culoare alba cu guler mov.
Semintele rasar la o temperatura de +2 – +5 ºC,
dar temperatura ideala este de 18 ºC, cand plantele rasar dupa numai trei zile
Se seamana primavara in martie-mai sau toamna august-septembrie.
Semanarea se face la o adancime 1,5-2 cm cu udare si mulcire ulterioare.
Dupa rasarire, plantele vor fi pudrate cu cenusa, sistematic, pentru prevenirea atacului bolilor provocate de diferite ciuperci dar si impotriva daunatorilor.
La fel de utila este si stropirea cu "apa de cenusa" (1kg cenusa, oparita cu 8 l de apa, se tine 2 zile, apoi se strecoara, se adauga apa pana la 10 l, si o lingura de sapun lichid sau 40 gr. sapun de casa ras si dizolvat in prealabil).
Mai sunt variantele de stropire cu infuzii din foi de brusture/lipan (foi de brusture/lipan tocate, 1/3 de galeata, se adauga apa, si se tin la caldura trei zile), foi de ceapa ( doua maini bune de foi de ceapa, oparite cu 3 literi de apa, fierte 15 minute, racite, strecurate si diluate 1:2),
sau pudrarea cu pulbere din ace de conifere (ace de conifere uscate, rasnite cu mixerul, sau date prin masina de tocat) impotriva mustii verzei (Chortophila brassicae) dar si a putregaiului cenusiu (Botrytis cinerea)

Ingrijirea propriu-zisa consta in: prasire, afanarea pamantului printre randuri, o data la 2 saptamani, rarirea/repicarea plantutelor, udare sistematica, hranire cu ingrasaminte organice, mulcire.
Napul este o cultura iubitoare de apa, dar nu de apa baltita.
Udarea sistematica va asigura formarea unor tuberculi sanatosi, dulci si plini de savoare,
in schimb, lipsa apei duce la formarea unor tuberculi lemnosi si iuti, la o imbatranire precoce a plantei.
Recolta se poate culege in 6-12 saptamani de la semnare, in functie de soi
Napii au nevoie de sol afanat ,solul greu sau argilos deformeaza radacinile.
Distanta intre plante aprox.30-40 cm

Napul_ideal_in_curele_de_slabire,proprietati ,retete.

Avantajele pe care le aduc napii sanatatii organismului nostru sunt urmatoarele:
- deoarece contine multa vitamina C, este un antioxidant puternic ce previne simptomele de astm, diverse forme de cancer si diminueaza probleme ale pielii si tulburarile oculare;
-in plus, vitamina C si alti antioxidanti ajuta la combaterea radicalilor liberi si aparitia reactiilor distructive de oxidare ;
- diminueaza riscul de obezitate, hipertensiune arteriala, diabet zaharat, cancer de stomac, pancreas, vezica urinara si boli pulmonare;
- fiind foarte bogati in calciu, fosfor, acid folic si magneziu, napii sunt esentiali pentru toate etapele dezvoltarii corpului uman;...
mai multe:  

nap golden-cultivare

Napi Golden Ball- 50 sem - 2 lei